Pachet detoxifiere gold

La achizitionarea Pachetul detoxifiere gold veti primi pe langa cele trei flacoane de Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded un al patru-lea flacon gratuit. Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded este un supliment realizat cu zeolit purificat, micronizat si activat, extrem de benefic in lupta cu diverse afectiuni, inclusiv cancer.

Va invitam sa profitati de Pachetul detoxifiere gold pentru a elimina rapid  si 100% in siguranta metalele grele precum mercurul, cadmiu, arsenic, cat si alte substante chimice si toxine prezente in organism fara a afecta nivelurile de minerale vitale esentiale cum ar fi calciu, magneziu sau zinc.

Pachetul detoxifiere gold  este contine patru recipiente de 60 ml si are in compozitie: K-Natural™ (LifeHealthSciences), L-Acid ascorbic, Optiblend ™, Argint coloidal, Acid citric, apa purificata, 15 mg de Aluminosilicat sodiu, 0,5 mg de magneziu, 10 mg L-Acid ascorbic si 240 mg dintr-un amestec special – patentat, ce continte: Dihydrocuercetina obtinuta din frunze de struguri. Extracte din plante: Ginseng asiatic, Uva Ursi, Gotu Kola. Un amestec floral cu propietati regenerante realizat din Esentele florale Bach. Aminoacizi: Analine, L-arginina, acid aspartic, glicina, acid glutamic, L-Lycine, leucina, prolina, serina, Theonine si valina. Homeopatice: bioplasma saruri celulare, Silicea 12X si Arnica. Organice uleiuri esentiale: rozmarin, portocal si lamai.

1. Zeolitul este 100% sigur si non-toxic la orice nivel: Toate urmele de metale grele sunt complet eliminate din corp in termen de 6 la 8 ore. Tratamentul cu Zeolit este sigur pentru copii, adulti, bolnavi de cancer si animale de companie. Tratamentul cu Zeolit poate fi administrat cu cele mai multe medicamente (atata timp cat acestea nu sunt bazate pe metale grele, Carboplatin, Cisplatin), dar ca intotdeauna ar trebui sa va consultati cu medicul specialist inainte de a incepe aceasta cura pe Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded .

2. Prin cura de detoxifiere, Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded elimina metalele grele si toxinele: zeolitul micronizat are structura moleculara perfecta pentru captarea si eliminarea metalelor grele din organism fara a scoate ionii sanatosi si mineralele. Multe persoane au raportat ca avand mai multa energie, claritate si vitalitate dupa cura de detoxifiere cu zeolit micronizat – respectiv indepartarea metalelor grele.

3. Cura detoxifianta cu Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded ajuta la echilibrarea nivelului pH-ului din organism ajungand la o alcalinitate sanatoasa: Ori de cate ori zeolitul micronizat este introdus in corp, aduce sistemul spre un pH usor alcalin (pH 7.35 – 7.45), care este pH-ul optim pentru organismul uman. Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded atrage si limiteaza apoi protonii in exces care produc aciditate si in acest fel poate ajuta multe afectiuni de la hiperaciditate la candidoza si artrita.

4. Detoxifierea cu Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded contribuie la reducerea riscului aparitiei cancerului: Exista dovezi clare ca zeolitul micronizat nu numai ca elimina toxinele care pot cauza cancerul (75% sau mai mult din cazurile de cancer pot fi legate de toxine). Aceasta nu inseamna ca zeolitul este un tratament pentru cancer, ci este un supliment util, menit sa se integreze intr-un program de tratament .

5. Tratamentul detoxifiant cu Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded este foarte usor de administrat.

Se recomada sa se agite flaconul de 20-30 de ori inainte de utilizare pentru emulsionarea.

Un flacon contine aproximativ 420 de pulverizari. Suplimentul se pulverizeaza direct in gura. Cel mai bine este sa se imparta cantitatea de zeolit​​, in 4 doze zilnice. Se incepe cu 2 pulverizari pe zi si se creste gradual, cu cate un puf, pana se ajunge la doza maxima. Pentru rezultate mai bune se recomanda ca sa se faca o pauza de 4 pana la 6 ore intre administrari.

Daca folositi 1 sticla administrati o doza zilnica de 7 pulverizari de 2 ori pe zi .
Daca folositi 2 sticle pe luna administrati o doza zilnica de 9 pulverizari de 3 ori pe zi .
Daca folositi 3 sticle pe luna administrati o doza zilnica de 14 pulverizari de 3 ori pe zi .
Daca folositi 4 sticle pe luna administrati o doza zilnica de 14 pulverizari de 4 ori pe zi .
Daca folositi 5 sticle pe luna administrati o doza zilnica de 18 de pulverizari de 4 ori pe zi .
Daca folositi 6 sticle pe luna administrati o doza zilnica de 21 de pulverizari de 4 ori pe zi .

Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded se pulverizeaza direct in gura si se asteapta aproximativ 1 minut inainte de a se inghiti. Beti cateva guri de apa. Suplimentul se administreaza pe stomacul gol, cu cel putin 45 de minute inainte de masa si cel putin 2 ore dupa masa. OxyDHQ poate fi administrat imediat dupa Zeolite Enhanced with DHQ Upgraded insa nu inainte sau impreuna cu acesta.

Contraindicatii: Daca se administreaza bolnavului Cisplatin, Carboplatin sau Oxaplatin, nu folositi Zeolit cu cel putin 3 zile inainte de inceperea tratamentului sau 3 zile dupa tratament, deoarece Zeolitul elimina metalele grele din organism, facand tratamentul inutil. Poate fi folosit impreuna cu orice alt tip de chimioterapie, fara afecta celelalte tratamente.

Ce mancau romanii acum 100 de ani?

Ce mănâncă azi, cam ştim, dar nu ne putem da seama cât de mare este schimbarea petrecută într-un veac decât comparând hrana de azi cu cea din jurul anului 1900. Dacă vom cerceta câteva lucrări ale unor cărturari care s-au ocupat de subiect - medici, etnologi ş.a. - şi cărţi de bucate din vremea aceea, ne vom minuna cu siguranţă de uriaşele prefaceri prin care a trecut societatea românească, văzute prin prisma unuia dintre aspectele cele mai grăitoare şi bogate în înţelesuri ale culturii umane: alimentaţia.

Într-o lucrare tipărită în 1895, intitulată "Igiena ţeranului român", autorul, dr. Gheorghe Crăiniceanu, se apleca şi asupra acestui aspect - "Alimentaţiunea în diferite regiuni ale ţerii şi în diferite timpuri ale anului."

Ţăranii alcătuiau, la vremea aceea, cea mai mare parte a populaţiei ţării, iar situaţia lor era departe de fi înfloritoare: un deceniu mai târziu, tocmai această viaţă grea avea să ducă la izbucnirea mişcărilor ţărăneşti de la începutul secolului XX, culminând cu răscoala de la 1907.

Cartea dr. Crăiniceanu documentează această tristă stare de lucruri, aducând mărturii asupra sărăciei, nivelului de trai scăzut şi impactului acestuia asupra sănătăţii populaţiei.

Să răsfoim, deci, această lucrare.

Unele lucruri nu ne surprind prea tare, de pildă observaţia că mămăliga era baza alimentaţiei, deşi s-ar putea să ne surprindă totuşi afirmaţia că "uneori fac şi de trei ori pe zi mămăligă."

Se mânca mult mai multă mămăligă decât pâine, poate pentru că, aşa cum se explică în carte, mămăliga este mai uşor de făcut decât pâinea. Pâinea de grâu era o mâncare mai "aleasă", rezervată mai curând sărbătorilor. Făina albă de grâu, atât de banală azi pentru noi, era pe atunci mult mai preţuită, căci din ea se făceau multe copturi rituale - cozonaci, colaci - cu semnficaţie spirituală.

Alimentaţia românilor acum 100 de ani: la ţară, mămăliga era mâncarea de bază, uneori pregătită şi de trei ori pe zi.

Pe de altă parte, oamenii de la sate mâncau multe lucruri pe care azi tot mai puţini români le mai mănâncă: ştir, podbal, frunze de sfeclă, hrişcă, mei, bob, ulei de cânepă, jufă (julfă) - tot un produs obţinut din sămânţă de cânepă; semăna cu un fel de brânză şi era folosit ca umplutură de post la plăcinte şi turte ori amestecat cu "tocmagi" (tăiţei).

Poate cel mai frapant aspect este consumul mic de produse de origine animală, şi nu numai din motivul că respectau zilele de post. Adesea, spun diverşii informatori ai dr. Crăiniceanu, ţăranii vindeau produsele de origine animală, precum păsările de curte ori untul de vacă, pentru a avea cu ce să cumpere lucruri pe care nu le puteau produce singuri în gospodărie, iar pentru propria lor hrană se mulţumeau mai curând cu produse vegetale, adăugând la nelipsita mămăligă de porumb fel de fel de fierturi de frunze şi fructe, doar din când în când ouă, peşte sărat şi rareori carne.

Erau câteva lucruri care îl îngrijorau foarte mult pe medicul-autor. Unul dintre ele era faptul că unii dintre ţărani se hrăneau foarte prost, mâncând aproape zilnic mămăligă cu ceva legume, însă dădeau banii obţinuţi prin vinderea alimentelor mai bune pe lucruri prea puţin necesare, după părerea lui, ori chiar dăunătoare.

"Săracul, chiar de are o vacă, găină, speculează produsele lor", scrie autorul despre alimentaţia în judeţul Bacău, bazându-se pe rapoarte apărute în Monitorul Oficial în anii 1983 şi 1894.

În judeţul Covurlui, "pe aceste parale cumpără articole de mercerie, boele (albele şi rumenele) [adică farduri, n.r.] dacă sunt fete mari la casă, va să zică vinde hrană şi cumpără otravă." În judeţul Ilfov, "Femeile se îngrijesc de a produce pui de găină, gâsce, raţe, curci, dar le vând, ca să cumpere adesea sulimanuri." În judeţul Roman, "laptele, ouăle, brânza, dacă le posedă, le vând în târg pentru a-şi procura alte necesare, adesea însă în profitul cârciumarului", iar în Vâlcea," [femeia] mănâncă pâine cu ceapă, dar îşi face rochie ca la oraş şi munceste pentru facerea ei o vară".

În judeţul Argeş se mănâncă "ceapă, ştir sau poşircă cu mămăligă, iar fasolea, lintea, cartofii şi alte legume mai hrănitoare, foarte rar; productele de la păsări sau vaci mai mult le vând, rar le mănăncă; carnea, pastrama, peştele proaspăt sau sărat constituiesc nişte alimente excepţionale." Şi chiar "sătenii avuţi tot aşa se hrănesc, pe motiv că aşa s-au hrănit şi părinţii lor."

O observaţie interesantă o prilejuieşte analiza modului de alimentaţie în judeţul Olt, unde, după ce constată că aici "Hrana e săracă, mai mult vegetală" şi insistă ca locuitorii "să fie luminaţi prin şcoale asupra îmbunătăţirii hranei", dr. Crăiniceanu afirmă că locuitorii "sunt vegetariani, pentru că prepararea bucatelor e astfel mai uşoară." Interesant - nu? - prin comparaţie cu mentalitatea de azi, cel puţin la oraşe, unde lumea consideră că e mai greu să găteşti de post şi că tot cu nişte carne rezolvi problema mesei mai repede.

Pentru dr. Crăiniceanu, chestiunea posturilor impuse de biserică era o preocupare importantă; în opinia sa, numeroasele zile de post (peste jumătate din zilele anului) şi mai ales lunga perioadă de post din primăvară (Postul Mare) contribuiau mult la starea de malnutriţie a ţăranilor. " S-a remarcat de către mulţi medici români că, ţeranul postind, se hrănesce rău tocmai pe timpul când are cea mai grea muncă a câmpului, pe postul Pascelui; şi iarna, cînd nu lucrează mai nimica, mănâncă mai bine. Mai toţi au cerut modificarea felului de postire. O cer şi eu, cu toate că sciu greutăţile ce sunt de preîntâmpinat... [...] Azi, ca să ne ţinem de lumea civilisată, se cer forţe multe, se cere o producţiune înzecită faţă de secolii trecuţi, şi prin urmare ţeranul trebuie pus pe cale de a-şi putea reculege aceste forţe."

Cât de multe s-au făcut în acest sens, cam ştim din istorie; anii care au urmat publicării lucrării au adus prea puţine îmbunătăţiri acestei stări de fapt.

La începutul veacului XX

Să sărim peste două decenii, ajungând la mărturia unei alte cărţi-document: "Din bucătăria ţăranului român." Autorul, învăţătorul de ţară Mihai Lupescu, pe care pasiunea pentru etnografie l-a făcut să devină unul dintre cei mai valoroşi cercetători în acest domeniu, a prezentat aeceastă lucrare, în 1916, Academiei Române, spre a fi publicată. Muncise la ea peste 20 de ani, publicând iniţial, încă din 1898, fragmente în revista Şezătoarea, iar în cele din urmăă apucându-se să alcătuiască un volum. Din motive pe care azi nu le mai ştim, lucrarea nu a fost tipărită la vremea respectuvă, ci a rămas în manuscris în biblioteca Academiei Române, fiind editată pentru prima oară abia în anul 2000. Este o carte extraordinară, pentru cercetători ca şi pentru simplul curios; adevărată fereastră prin care putem privi de-a dreptul în bucătăria ţărănească de la începutul veacului XX, cu vatra şi plita ei, cu oalele şi blidele şi cu mâncărurile ce se găteau acolo.

E încă multă sărăcie în această bucătărie; în carte sunt descrise destule mâncăruri făcute din resturile cele mai amărâte ori din alimente ieftine, sărăcăcioase, nişte bucate calice care te fac să te gândeşti cu milă nespusă la bieţii oameni care mâncau aşa zile în şir, ani la rând.

"Geandra e mâncarea săracilor. Ea se obişnuieşte mai mult în regiunea muntoasă şi în Moldova de Sus, şi se face aşa: se ie hrincă (o bucată de mămăligă rece), se taie felii, se prăjeşte pe-amândouă părţile pe jaratec, fiind preserate cu sare, şi apoi se dumică (se mărunţeleşte) într-o strachină. Peste ea se toarnă apă rece şi sare, se mestecă bine şi-apoi se mânâncă." Cum s-ar zice, un fel de friptură de mămăligă cu sos de apă sărată...

"Poşirca e terciul făcut din poamele fierte, din care s-a scos ţuica, ce se mânâncă în unele părţi cu mămăligă."

"Şuşoiu se pregăteşte aşa: în apă fierbinte se bagă pâne mărunt tăiată, sare şi brânză; oamenii săraci o fac şi fără brânză."

"Titirim cu apă rece se face din fărâmăturile de mămăligă rece şi apă din botă; se mestecă de se face treci, pe care-l mânâncă omul lihnit de foame."

Mai sunt şi alte asemenea descrieri şi reţete, care arată că mulţi locuitori ai satelor trăiau încă la limita subzistenţei.

Şi totuşi, în imaginea de ansamblu începe să se întrezărească un pic de progres; simplu fapt că se vorbeşte şi despre mâncăruri bune, îmbelşugate (chiar dacă ele nu erau pentru fiecare zi), că se pomenesc alimente noi, că se vorbeşte despre oameni gospodari şi cu dare de mână ca şi cum s-ar fi găsit din aceştia în fiecare sat, arată că nivelul de trai creştea încet-încet.

Deosebirile dintre sat şi oraş se ştergeau treptat, un proces care continuă şi azi. În bucatele ţărăneşti începeau să se amestece produse exotice; ţăranii le cunoşteau, le foloseau (în măsura în care îşi puteau permite), doar că, neputându-le cultiva ei înşişi, le cumpărau - ca şi orăşenii - "din târg" sau "de la dughene", cum spune Mihai Lupescu.

"Frunza de dafin se pune în unele mâncări; se cumpără din târg."

"Ienibaharul se cumpără din târg şi se pune în cârnaţi."

Şi tot aşa piperul, scorţişoara, măslinele, lămâile şi portocalele; e surprinzătoare informaţia că ţăranii cumpărau, pentru copii, portocale, la vremea când aceste fructe erau - e drept, în ţările mai nordice ale Europei - delicatese destul de rar gustate, la sărbătorile de iarnă.

(Pesemne nici la noi, la sate, nu şi le permitea oricine, ci doar sătenii cu dare de mână şi mai umblaţi pe la oraş.)

Cei mulţi şi lipsiţi se mulţumeau cu bucate simple, în mare măsură legume ieftine şi cereale, căci lactatele şi mai ales carnea nu erau la îndemâna oricui şi oricând. Brânza cu smântână era o mâncare prea scumpă pentru a fi mâncată în zile obişnuite, aşa rezultă din afirmaţia: "Ea se mânâncă în dumineci şi serbători...", iar carnea de pasăre, friptă, apare aproape ca o mâncare de lux, gustată doar la ocazii speciale.

"Găina umplută e cea mai aleasă mâncare ţărănească; ea se face la cumătrii, mese mari şi pentru aşteptarea drăguţilor."

Una dintre cele mai ciudate descoperiri este menţionarea in carte, ca mâncăruri banale, a unor alimente care azi pur şi simplu nu se mai mănâncă în popor; de ce, nu ştie nimeni, dar chiar nu se mai mănâncă în mod obişnuit. Ca exemplu, melcii şi scoicile:

"Cobelcii, colbecii, melcii se mânâncă fierţi ori fripţi. (...) Ei ies primăvara după o ploiţă; se culeg şi se fierb. Carnea lor fiartă se mânâncă cu mujdei, lepădîndu-se ăpartea verde. Unii săteni, după ce-i fierb, îi pun pe ţiglă şi-i frig, mâncându-i cu mujdei. În jud. Teleorman, cobelcii se toacă, se pun cu orez, se ung cu untdelemn şi se dau în masă."