miercuri, 26 iunie 2013

Fructele si legumele previn si vindeca tumorile


Congresul cancerului tinut recent la Paris a confirmat capacitatea exceptionala a fructelor si legumelor de a preveni si vindeca tumorile ucigatoare !!!

Bomba ultimului congres mondial al cancerului tinut la Paris a fost victoria morcovului si a rubedeniilor lui impotriva bolilor oncologice.. Fructele si legumele au triumfat. Un studiu mamut, intins pe o durata de 35 de ani si efectuat pe 500.000 de subiecti, a dovedit fara drept de apel ca alimentatia vegetariana reduce drastic aparitia cancerului. Practicantii terapiilor naturiste au avut dreptate.......
 
Cand Dumnezeu a lasat boala a lasat si leacurile care o pot vindeca.

De necrezut, a exclamat profesorul francez Michel Boiron, presedintele fondator al congresului international al cancerului. Scepticismul nostru este invins. Cifrele studiului EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Investigatia europeana prospectiva privind cancerul si alimentatia) sunt de necombatut. Legatura dintre cancer si alimentatie este edificata.
Desi nu e noua, ideea ca hrana joaca un rol decisiv in stoparea sau dezvoltarea tumorilor canceroase a fost multa vreme respinsa, minimalizata sau privita cu scepticism de lumea medicala occidentala. Cancerul era interpretat ca o boala in sine, declansata prin dereglarea necontrolata a unor celule. Un soi de nebunie organica. Din fericire, studiul EPIC vine cu concluzii de neclintit. Este cea mai mare ancheta realizata vreodata asupra relatiei dintre nutritie si cancer.. Studiile efectuate compara alimentatia si modul de viata a 500.000 de indivizi din tarile nordice si sudice ale Europei, unii dintre ei amatori de unt si de carnuri grase, ceilalti - consumatori de legume, fructe si untdelemn de masline. Incepand cu anul 1970, majoritatea subiectilor au fost urmariti fiecare in parte, in medie timp de cinci ani. Ultimele rezultate au fost publicate in iunie 2005 si comunicate oficial la congresul de la Paris . 
 
A fost primul studiu combinat si cu prelevari de sange si ADN, stocate in banci biologice, pentru cercetarea indicilor nutritionali. Concluzia e clara: schimbarea regimului alimentar poate reduce frecventa cancerului.. Iata si cateva prescriptii importante rezultate din studiul EPIC..
 
Consumati cat mai multe fructe si legume
Persoanele care consuma in medie 35 de grame de fibre vegetale pe zi (sapte portii de fructe si de legume mancate pe intinderea unei zile) reduc riscul imbolnavirii de cancer cu 40%. Cifra creste, daca pe langa alimentatia vegetariana, veti fi atenti sa va si miscati. Mai ales cancerul intestinal si cel de colon sunt tinute in frau printr-o alimentatie adecvata combinata cu sport. "Marele progres al acestui studiu consta in faptul de-a arata ca riscul cancerului poate fi drastic redus prin cresterea consumului de fructe si de legume, principalele surse de fibre alimentare", spune profesorul Elio Riboli, responsabilul studiului EPIC, specialist mondial in probleme de nutritie si cancer.

Vegetalele: bariera impotriva cancerului de colon
 
Includeti in fiecare din mesele dvs. o leguma sau o salata si un fruct la desert. Care sunt cele mai indicate? Toate fructele contin combinatii de substante protectoare.. Pentru a beneficia de ele, variati culorile: dupa ce mancati un mar rosu, gustati o para aurie sau un strugure negru. La fel si in cazul legumelor: dupa o tomata rosie, consumati un broccoli verde sau o ridiche neagra. Cel mai adesea, principiile active care opresc cancerul sunt cuprinse chiar in colorantii din plante. Eficienta lor a fost constatata nu doar in cancerul de colon, ci si in cel de prostata, pancreas, plamani, esofag. Uitati carnea, mancati peste.
 
Se banuia de multa vreme ca excesul de carne nu este sanatos... Studiul EPIC confirma si aceasta realitate. Analiza efectuata a grupat carnea in trei categorii: carne rosie, mezeluri si carne de pasare. Din prima grupa fac parte carnea de vita, vitel, porc, proaspata, tocata sau congelata. Din grupa a doua fac parte salamurile de porc sau vita, conservate in saramura, cu sau fara nitrati, afumaturile, carnea uscata sau conservata prin fierbere: jambonul, carnatii, pateul de ficat, crenvurstii etc... 
 
Pasarile au fost reprezentate de gasca si pui. Rezultatul: riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consumatorii de carne si mezeluri. In schimb, nu exista nici o problema cu carnea de pasare, cu conditia sa nu fie din crescatorii. Ca solutie alternativa pentru carne se recomanda pestele, desi efectul lui protector n-a putut fi explicat pe deplin. Se presupune ca anumiti acizi grasi, prezenti in mare cantitate in uleiul de peste, inhiba
dezvoltarea tumorilor canceroase.

Leguminoase si cereale complete:
Grau, orz, ovaz, mei, secara, linte, fasole, soia, seminte de in si susan - "E timpul sa redescoperim cerealele si leguminoasele", ne indeamna studiul EPIC. "Bogatia lor in fibre participa, de asemenea, la prevenirea cancerului de colon. In sensul acesta, ar fi bine ca painea cotidiana sa fie inlocuita de sase portii de grau incoltit, consumat pe durata unei zile."
Unele leguminoase (mai ales soia) prezinta un alt atu: continutul lor bogat in fito-estrogeni. Femeile asiatice, care consuma multe leguminoase inca de la varsta copilariei, sunt mult mai putin atinse de cancerul de san. Ipoteza avansata: acesti micro-constituenti sunt capabili sa blocheze efectul estrogenilor asupra celulelor mamare. In schimb, o posibila cauza de aparitie a cancerului de san poate fi excesul de kilograme acumulate dupa menopauza...
In concluzie, puneti linte in toate salatele, mancati cu incredere soia, mancati cereale complete. Protejati-va intestinul si controlati-va greutatea..

Optati pentru o alimentatie variata
Decat sa mananci un anume aliment, mai bine consumi cate putin din toate... Si reduceti consumul de alcool. De fapt, ideea generala care s-a desprins la congresul de la Paris a fost ca nu exista atat alimente protectoare, cat un model alimentar preventiv, inspirat din modelul mediteranean. Si anume: legume stropite din belsug cu ulei de masline..
Un alt principiu recomandat priveste alimentele proaspete si crude, netrecute prin foc. Favorizati, deci, salatele de legume, condimentate cu ierburi aromate, si fructe de toate gusturile si culorile. Activitatea fizica reduce riscul cancerului de san

Miscare!
O a doua surpriza a congresului de la Paris a fost confirmarea prin studiu a incidentei deosebite pe care sportul, miscarea, o are in stoparea diverselor tipuri de cancer. Prin urmare, specialistii recomanda includerea lor in viata cotidiana. Nici o zi fara plimbare in aer liber, fara cateva minute de gimnastica sau de alergat. Miscarea reduce in proportie de 40% incidenta cancerului, mai ales de san si colon, de prostata, plamani si uter. Diminuarea riscurilor apare si la persoanele subtiri, care fac constant miscare. De unde ideea ca nici cei ce au o greutate normala nu sunt feriti de teribila maladie..
Un studiu american a demonstrat ca densitatea sanului la mamografie se modifica radical dupa o ora de exercitiu fizic. Ti la fel, intreaga structura corporala. RODICA DEMIAN

Intrebari pe adresa medicului specialist
Dr. CRISTIAN BOERESCU
- Cum se explica efectul protector al vegetalelor?
- Omul a aparut intr-un anumit cadru natural, iar de la facerea lumii, Dumnezeu i-a dat acestuia ca hrana "toata iarba ce are samanta... si tot pomul ce are rod in el"... Din pacate, foarte putine vegetale din cele pe care le mancam sunt naturale. Roadele de pe mesele noastre sunt cel mai ades prelucrate de tehnologiile industriei alimentare. Legislatia actuala este mult prea permisiva cu aditivii alimentari. Rapiditatea cu care apar, in fiecare an, sute si chiar mii de coloranti alimentari spune multe despre deficientele si fraudele grave ale sistemului actual. "Galbenul de unt" (paradimetil - azobenzenul), ca sa dau numai un singur exemplu, intrebuintat pana nu de mult pe scara larga, produce experimental la animalele de laborator cancerul ficatului (hepatomul malign). Iata pe scurt o demonstratie inversa pentru intrebarea dvs. si o pledoarie fierbinte pentru consumul produselor vegetale proaspete.
 
Semnalul de alarma a fost tras de specialisti de mai multi ani, iar presa tine sus steagul schimbarii pentru opinia publica. La astfel de presiuni, agricultura si alimentatia biologica tind sa se afirme tot mai mult, iar prin cercetari de ultima ora, nutritia se contureaza ca o perspectiva reala a unei noi terapii in boala canceroasa.
 
Produsele vegetale cultivate corect sunt aproape complet lipsite de toxicitate. De aceea realizeaza un inter-schimb firesc cu mediul intern celular si nu blocheaza deloc filtrele biologice ale organismului. Dimpotriva, multi microconstituenti naturali din legume, fructe, cereale, dar si din plante si-au dovedit deja rolul lor anticancerigen, in diverse colturi ale lumii. In paginile " Formulei AS " s-a scris si se va mai scrie inca mult despre potentialul de vindecare al fibrelor vegetale, antioxidantilor naturali, retinoizilor antitumorali, betacianinelor etc., despre usturoi, patrunjel, morcovi, grau, catina sau condimente, iar cazurile spectaculoase de vindecari prezentate de dvs. de-a lungul timpului au produs stupefactia lumii medicale de la noi si ii sustin cu o raza de speranta si optimism pe cei aflati in suferinta...
- De ce sa consumam legume nefierte?
- Acum 100 de ani, in orasul Zurich din Elvetia, doctorul Bircher-Benner demonstra colegilor sai ca "vegetalele in stare cruda si proaspete" au o mare putere de vindecare si reprezinta pentru oameni o hrana vie de cea mai buna calitate.. Argumentatia se baza pe numeroase cazuri vindecate in clinica sa, dotata cu cele mai moderne laboratoare din acea vreme. Si nu se descoperisera inca vitaminele, enzimele, imunostimulatorii sau agentii antitumorali naturali. De-a lungul timpului, aceste adevaruri au fost afirmate raspicat de Max Gerson, Rudolf Breuss, Robert Jackson, Kristine Nolfi si multi altii, dar din nefericire medicina actuala merge parca prea obsesiv intr-o directie gresita. Pentru a intelege rolul cruditatilor in prevenirea si tratarea cancerului, sa observam ca cea mai mare frecventa a bolii este intalnita la persoane in varsta de peste 50 - 60 de ani, la care componentele tisulare intra in procese lente de degenerare, iar astfel organele nu mai fac fata asaltului de toxine cancerigene de care vorbeam mai devreme... Intuim acum usor de ce curele de cruditati, posturile cu sucuri de legume si fructe, hrana vie sunt o speranta pentru cei disperati si sunt confirmate din ce in ce mai mult de ultimele comunicari stiintifice.
 
- Legumele si fructele de pe piata romaneasca au calitatea de medicament anticancer sau au suferit modificari genetice care le-au modificat?
- Puneti aceasta intrebare la granita de vest a tarii si veti auzi un "da" pe sute de mii de voci din piepturile romanilor care vin de la munca din strainatate. Veti putea aduna relatari amanuntite despre parfumul, gustul, vitalitatea si savoarea fructelor si legumelor de la noi.. Veritabile declaratii de dragoste pentru mere, prune, gutui, rosii, ardei etc.. Personal, cunosc multi oameni bine situati in Occident care vin special in Romania sa faca o cura cu cruditati. Daca ministrul agriculturii ar avea inspiratia sa-i pregateasca pe taranii romani sa intre pe pietele europene ale produselor biologice, Romania ar mai deveni o data in istorie granarul (bio) al Europei, iar plugul, coasa si caruta trasa de cai nu ar mai fi atat de mult si inutil blamate. In Franta, doar 7% din agricultura este biologica, in Germania si Austria 13-16%, in Elvetia 23%, iar pretul la aceste produse este de 3-4 ori mai mare decat la celelalte. La noi, mai mult de 50-60% din agricultura depinde doar de ciclurile naturale de productie si de aceea cred ca daca am avea azi autostrazi, turismul rural ar relansa economia. Intr-o societate bazata pe adevar si intelepciune, cercetarile care demonstreaza potentialul vindecator al dietei anticancer ar trebui utilizate la maximum in folosul bolnavilor, iar procesul de producere, preparare si comercializare al hranei sa fie coordonat cu mai mare grija.
 
Alimentatia anticancer

- Medicina oficiala accepta, in sfarsit, o realitate pe care naturismul o sustine de mult: alimentatia corecta poate sa impiedice aparitia tumorilor. Fructele, zarzavatul, leguminoasele, cerealele integrale si ierburile aromate contin substante active care pot preveni imbolnavirea de cancer.

O terapie cu gust delicios! - Rezultatele cercetarilor noastre trebuie sa-si gaseasca drumul spre farfurii!

La mijlocul lunii februarie, la Viena s-a tinut un congres la care au participat cercetatori de pe toate meridianele globului. Tema conferintei: alimentatia si cancerul. Concluzia unanima: cele mai eficiente remedii pentru stoparea acestei boli cumplite se gasesc in .... farfurie! Unul din doi bolnavi incurabili ar putea fi salvat printr-o alimentatie sanatoasa. Nu numai fructele si legumele contin substante bioactive, ci si cerealele, mirodeniile etc. Ele ne pot ajuta sa traim mai mult, in deplina sanatate. Va prezentam interviul acordat pe aceasta tema de prof. dr. S. Knasm?ller, unul dintre marii cancerologi germani, prezent la lucrarile conferintei.
 
Meniul oferit participantilor la conferinta de la Viena a fost de-a dreptul bizar: rulouri de salata verde cu sfecla, salata de andive cu radacina de tataneasa, fileuri de peste cu rozmarin, sarlota de lamaie cu sos de soc etc. Nu suna mai degraba a Plafar?
 
Bucatarul a transpus in realitate in mod exemplar rezultatele cercetarilor noastre.. Multe din ingredientele folosite au proprietati anticancerigene. Meniul demonstreaza ca alimentatia anticancer poate fi extrem de gustoasa.

Si care sunt efectele ei?

Concluzia dupa ani indelungati de cercetare este ca un bolnav incurabil din doi (sau din trei) ar putea fi salvat.
 
Stim de mult ca broccoli, dar si alte legume pot preveni aparitia cancerului. Aveti noutati?
Acum stim cum actioneaza ele. Anihileaza, de exemplu, efectul cancerigenelor, adica al substantelor chimice din mediul inconjurator si al conservantilor alimentari. Substantele existente in crucifere (varza, conopida, broccoli etc.) si cele din usturoi pot sa impiedice acest proces.
 
Stim ca a fost studiat efectul anticancerigen al verzei rosii si al celei de Bruxelles. Este efectul acesta benefic doar pe soareci?
 
Nu. Recent s-a constatat ca aceste legume din familia cruciferelor pot activa si la om o anumita enzima din ficat, care il protejeaza impotriva cancerului. Numele ei prescurtat este GST..
 
Este suficient doar sa mancam cat mai multe legume pentru a ne apara de cancer?
 
Nu. Ar trebui sa consumati si mai multe cereale, mai ales soia. In cereale ca: ovaz, grau, mei etc. exista o multitudine de substante anticancerigene. Mai cu seama in produsele din cereale integrale (uruiala si tarate nerafinate). In ceea ce priveste soia, ea contine hormoni naturali, care sunt o mare speranta pentru prevenirea cancerului de san..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu